Noutăți

Împreună deschidem ușa deciziilor publice!

Reprezentanții Primăriei Municipiului Iași ne-au transmis că nu este posibilă consultarea publică privind deciziile de tăiere ale arborilor sănătoşi de pe raza municipiului Iaşi, întrucât aceasta ar îngreuna execuția lucrărilor.

Această replică a venit în urma demersurilor pe care le-am demarat după ce brazii din fața Palatului Culturii au fost tăiați în luna martie a acestui an.

Ne preocupă transparență decizională şi credem că prin implicarea cetățenilor în diferite structuri ale administraţiei publice locale putem să prevenim mai uşor situaţiile în care anumite decizii ale Primăriei contravin dorinţelor comunităţii.

Astfel, ca urmare a răspunsului primit din partea Primăriei Iaşi cu privire la realizarea unui regulament de consultare publică privind tăierea arborilor sănătoşi, am decis să transmitem municipalităţii propunerea de a extinde Comisia de Ordonare a Vegetației Lemnoase (cea care decide ce arbori se taie în oraş) cu doi reprezentanți ai societății civile.

Ce este de făcut:

  1. Până pe 15 iunie 2019, aşteptăm auto-propunerile/propunerile voastre de ieşeni care vreți să ne reprezinte preocupările faţă de arborii oraşului în Comisia de Ordonare a Vegetației Lemnoase pe contact@asociatiacivica.ro.
    • De preferat cu expertiză în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului, dendrologie;
  2. În perioada 17-22 iunie 2019 organizăm o întâlnire comună cu toți cei care s-au auto-propus sau au fost propuşi de către voi. Noi doar vom facilita întâlnirea, decizia privind cele două nominalizări pe care le vom înainta Primăriei Iaşi va fi luată în baza criteriilor stabilite de cei autopropuşi sau propuşi să intre în Comisia de Ordonare a Vegetaţiei Lemnoase.
  3. În perioada 24 – 28 iunie 2019 transmitem o solicitare Primăriei Municipiului Iași și Consiliului Local Iași de a include în Comisia de Ordonare a Vegetației Lemnoase doi reprezentanți ai societăţii civile.

Împreună deschidem ușa deciziilor publice!

2 comentarii pentru “Împreună deschidem ușa deciziilor publice!

  1. Can you be more specific about the content of your article? After reading it, I still have some doubts. Hope you can help me.

  2. Thank you for your shening. I am worried that I lack creative ideas. It is your enticle that makes me full of hope. Thank you. But, I have a question, can you help me?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *