Uși deschise către adminstrația ieșeană. Nu mai vrem să privim pe gaura cheii

Transparentizăm Primăria și Consiliul Local Iași

In iulie 2016, cerem Primăriei și Consiliului Local sa publice pe site-ul oficial, informațiile publice care ajută ieșenii să înțeleagă cum funcționează administrația și să participe la procesul decizional.

Ce mai vrem:

Unde suntem

  • jurnalul-primariei 1. Să avem acces la „jurnalul” Primăriei și să putem găsi, într-o rubrică distinctă, dispozițiile primarului
in-lucru
Într-o primărie, nimic nu se mișcă fără o dispoziție a primarului. Dacă un grup de cercetători ar avea acces, de exemplu, la toate dispozițiile emise într-o lună, și-ar da seama ușor cum sunt luate deciziile, cum sunt distribuite fondurile publice, sau cum arată fluxul pricipalelor activități.

Pe site-ul oficial a fost deschisă rubrica „Dispozițiil de interes public”, dar este rar și incomplet actualizată.

  • decizii-in-comisii 2. Să vedem ce proiecte urmează să fie supuse avizării, autorităților publice, în secțiunea dedicată Consiliului Local.
misiune-indeplinita
Dacă autoritățile ar lucra ca la carte, conform Legii nr. 52/ 2003, ai putea să participi ușor la luarea deciziilor, când vine vorba de administrarea orașului.
 
Toate proiectele cu caracter de act normativ trebuie să fie mai întâi supuse consultării publice timp de 10 zile, înainte să ajungă în fața consilierilor. În această perioadă poți trimite observațiile tale, iar autoritățile trebuie să le integreze în proiect. Abia această variantă, îmbunătățită prin implicarea ta, trebuie să fie supusă avizării, în comisii de specialitate.

Pe site-ul oficial, la rubrica „Consiliu Local/ Proiecte HCL”, găsești proiectele asupra cărora te poți pronunța în termen de 10 zile de la publicarea lor.
Înainte, aceste proiecte erau „îngropate” în arhitectura site-ului, în rubrica generală „Acte de interes public”.

  • cl 3. Să aflăm din timp când au loc ședințele de CL și ce proiecte vor supune la vot, consilierii.
misiune-indeplinita
Trebuie să afli ce proiecte se pregătesc să voteze consilierii, înainte ca ei să-și exprime votul. Dacă ai observații, poți lua legătura cu ei sau poți lansa un avertisment public, iar asta le poate influența decizia.

În secțiunea „Consiliu Local/ Ședințe CL” sunt publicate anunțurile despre ședințele ordinare și extraordinare, împreună cu ordinea de zi și referatele care însoțesc proiectele supuse votului.

  • voturi 4. Să avem acces, după cel mult 3 zile, de la ședințele de CL, la documentele oficiale care arată ce-au hotărât consilierii și ce-au discutat în timpul ședințelor în plen.
misiune-indeplinita
Dacă nu ai timp să urmărești înregistrările video cu desfășurarea ședințelor de CL, sau vrei să urmărești, punctual, cum s-a votat asupra unui proiect, ai nevoie de procesele verbale încheiate în urma întâlnirilor în plen.
Acestea sunt documente publice, conform legii.

În secțiunea „Consiliu Local/ Procese Verbale și minute ale ședințelor Consiliului Local” sunt publicate la timp, toate documentele.

  • investitii 5. Să urmărim cum sunt cheltuiți banii publici, într-o secțiune denumită „Achiziții publice”, coerent organizată, care include rubricile: achiziții directe, anunțuri/ invitații pentru proceduri de achiziții publice, rapoarte privind atribuirea și derularea contractelor, plăți.
mai-e-cale-lunga
Am propus această structură pentru o rubrică dedicată achizițiilor publice, pentru că în prezent trebuie „să alergi” după aceste informații și este dificil să le găsești, darămite să le mai și pui cap la cap.

Rubrica dedicată Achizițiilor directe este neactualizată.

Într-o discuție cu mai mulți reprezentanți ai Primăriei, ni s-a spus că informațiile care ar fi distribuite în rubricile propuse de noi (Anunţuri/Invitaţii proceduri de achiziţii publice, Rapoarte privind atribuirea şi derularea contractelor, Plăţi) se află pe site-ul SEAP și nu pot fi dublate, prin publicarea pe site-ul PMI.

Am discutat despre posibilitatea ca pe site-ul PMI să fie publicate anunțurile referitoare la achiziții, alături de link-ul asociat către SEAP, pentru fiecare proiect în parte.

Deocamdată, nu găsim nici un astfel de anunț. Știm că pe SEAP se înregistrează autoritățile contractante și ofertanții. Cei mai mulți dintre cetățeni nu știu cum să folosească acest site, ca să monitorizeze drumul banilor publici.

  • voturi 6. Să găsim ușor, într-o secțiune distinctă, toate documentele referitoare la buget.
misiune-indeplinita
Dacă trebuie „să faci săpături”, ca să găsești documentele referitoare la buget, îngropate în rubricile site-ului, până la urmă, te lași păgubaș. Pentru o imagine clară, vrem să găsuim toate documentele, organizate pe ani, în aceeași secțiune.

În rubrica „Bugetul local” poți găsi documentele referitoare la buget în format excel.

Alte ferestre prin care vrei să privești.

Ca să participi la luarea deciziilor, trebuie să afli ce se întâmplă în aparatul administrativ.

Ce mai vrem:

Unde suntem

  • comisii 7. Să știm cum sunt analizate proiectele, înainte ca ele să treacă prin ultima etapă de dezbatere, când consilierii locali votează pentru sau împotriva lor.
in-lucru
Vrei să afli mai devreme ce proiecte urmează să voteze consilierii, în plen, ca să poți acționa preventiv, discutând cu ei, pe subiectele care te interesează. Înainte ca un proiect să ajungă în ședințele plenare de CL, este dezbătut în Comisiile de Specialitate CL. Aceste comisii stabilesc „soarta proiectelor”, pentru că dau aviz pozitiv sau negativ. Este o etapă în care te poți implica cu în luarea deciziilor, pentru că aceste ședințe sunt publice.

Pe site-ul oficial a fost deschisă rubrica „Consiliu Local/ Minute Ședințe Comisii de Specialitate” , unde găsești minutele încheiate în urma reunirii membrilor din diferite comisii de specialitate ale CL.

Ni s-a comunicat că cererea noastră a fost supusă votului, iar consilierii au optat să publice minutele, iar nu procesele verbale, pentru aceste întâlniri.

  • cum-voteaza 8. Vrem să fie menționat, în procesul verbal încheiat după o ședință CL, cum a votat fiecare consilier.
in-lucru
Te ajută să-ți dai seama din prima, cum se poziționează un consilier, când vine vorba despre un proiect sau o problemă. Poți lua legătura cu el, în cazul în care îi împărtășești viziunea, ca să-i propui mai multe inițiative de felul acela. Dimpotriva, dacă nu ești de acord cu decizia lui, poți discuta cu el, ca să înțeleagă ce ți s-a părut c-a făcut greșit. Dintr-un proces verbal în care se consemnează votul fiecrui consilier, afli mai ușor informațiile de felul acesta. Altfel, trebuie să vizionezi întreaga înregistrare video, a ședințelor de Consiliu Local.

Ni s-a comunicat că în prezent, regulamentul de organizare și funcționare CL prevede că numai la cererea expresă a consilierului, poate fi consemnat cum a votat.
Vom redacta un amendament în acest sens și vom invita consilierii să voteze pentru adoptarea acestei modificări.

  • editabil 9. Vrem ca toate documentele publicate pe site-ul Primăriei să fie editabile.
in-lucru
Dacă vrei să-ți extragi datele, ca să le analizezi sau, pur și simplu, să-ți iei notiție și să navighezi ușor într-un document, ai nevoie ca el să fie editabil.

Ni s-a comunicat că angajații PMI își fac griji că ieșeni rău-intenționați ar putea prelua și modifica documentele oficiale, ca să le prezinte, mai apoi, ca fiind autentice. Am discutat despre posibilitatea de-a însoți versiunile scanate, de dublurile editabile.

  • voturi 10. Vrem să găsim în meniul principal al site-ului Primăriei, secțiunea dedicată audiențelor cu cetățenii.
misiune-indeplinita
  • investitii_2 11. Vrem să urmărim, într-o rubrică dedicată, evoluția proiectelor de investiții.
mai-e-cale-lunga
Vrem să aflăm ușor în ce stadiu se află proiecte de investiții, ce amânări sau modificări au survenit și din ce motive.
 

De cele mai multe ori, implementarea unui proiect presupune o perioadă de disconfort, în care nu poți circula pe o anumită stradă, sau trăiești în preajma unui șantier.

Când afli ce se întâmplă, poți înțelege mai ușor situația și să hotărăști cum să te organizezi, în continuare.

Ni s-a comunicat că această cerere a fost trimisă spre analiză, către serviciile competente, dar nu am primit un răspuns clar despre concluziile la care au ajuns cei responsabili să evalueze inițiativa.
Vom insista să discutăm despre asta, ca să găsim o soluție și orice ieșean să poată urmări evoluția proiectelor de investiții.

CIVICA

Intră în Istorie - Timeline & Documente originale

Vezi cum au mers lucrurile, pas cu pas, și documentele originale.
Poți să replichezi ce vrei 🙂.

Start typing to see products you are looking for.