Noutăți

O Românie cu cetățeni-parteneri pentru succes

[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 0px 0px 45px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text class=”h5″]Cătălin Tolontan ne-a scris despre degradarea libertății de exprimare în spațiul românesc, despre un președinte care nu răspunde întrebărilor jurnaliștilor și un public care respinge jurnaliștii care adresează întrebări incomode liderilor lui.

Ne întreabă: ONG-urile și mișcările civice nu au nimic de spus în fața acestei deteriorări a democrației?[/cs_text][cs_text class=”cs-ta-center”]Ce a spus Cătălin Tolontan și ce răspundem și noi:
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][cs_section bg_color=”hsla(0, 0%, 0%, 0.14)” parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 45px 0px 0px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]Dragă Tolo,

Suntem împărțiți. Spune-ne dacă am înțeles bine semnalul tău. Fiindcă nouă ni se pare că ne aflăm în fața unui precedent. În societatea românească, jurnalistul, „câine de pază al democrației”, a funcționat îndeobște cavalerește, purtându-și luptele pentru libertatea de exprimare alături de breaslă sau chiar de unul singur. Din poziția aceasta, deopotrivă incomodă și privilegiată, apare în ochii publicului numai cu haina materialelor sale, care servesc, după împrejurări, mai mult sau mai puțin evident, interesului public.
[/cs_text][cs_text class=”h5″]Spune-ne mai des povestea din spate[/cs_text][cs_text]Oamenii iau de-a gata spectacolul materialelor de presă, așa cum fac și atunci când intră într-un supermarket. Nu se întreabă ce-i în spatele unui articol, cum nu-și pun întrebări despre povestea fabricilor și-a plantațiilor din care provin obiectele și alimentele pe care le folosesc, dacă-s „fair tarde” sau rezultatul neosclavagismului.

Fără povestea din spate, conexiunea dintre realitate și principiile, valorile și practicile care o susțin, se rupe. Așa-i și aici. Când jurnalistul se înfățișează publicului doar prin galantarul editorial, oamenii uită că produsele acelea sunt posibile în virtutea libertății de exprimare. Și uită să apere dreptul fundamental care le-a prilejuit. O istorie lungă în care dreptul la liberă exprimare și la informare a intrat exclusiv în bucătăria unei bresle a devenit acum o vulnerabilitate pentru societate. Așa se întâmplă când complexitatea realității crește: nu mai sunt suficienți cavalerii singuratici.

Nu știm dacă este într-adevăr prima dată, dar cert este că nu se întâmplă des ca un jurnalist să afirme public că are nevoie de parteneri în lupta sa pentru apărarea dreptului la liberă exprimare. Pentru că așa interpretăm mesajul tău. Spune-ne dacă greșim.

Dacă avem dreptate, atunci trebuie să-ți oferim un răspuns pe care-l cunoști deja și care, probabil, o să te descumpănească. Parteneri în lupta aceasta nu suntem doar noi, șase organizații nonguvernamentale cu misiune civică pe care ne pomenești, ci întreaga societate românească. Dacă președintele statului sau alt lider politic își permite să nesocotească practicile prin care sunt asigurate drepturile fundamentale, asta se întâmplă pentru că el însuși a uitat sau n-a aflat niciodată poveștile pe care trebuie să le ducă mai departe, cele despre valori și principii, care formează matricea realității.
[/cs_text][cs_text class=”h5″]Parteneri pentru succesul celor din jur[/cs_text][cs_text]Tolo, tu știi că peste tot în lume democrațiile reprezentative trec prin crize profunde. Noi sperăm să iasă din ele îmbogățite, ca democrații participative. Asistăm la o criză a leadership-ului politic. „În natură”, ca să spunem așa, liderii sunt mai de grabă recunoscuți, decât aleși. Nu sunt învestiți cu titlul de lider, ca un succesor la tron, cu titlul de rege. Ei interacționează cu cei din jur și în mod natural, în baza acțiunilor lor, ajung să fie în ochii oamenilor, parteneri pentru succes. Parteneri pentru succesul altora.

Calitatea de lider se decantează îndeobște prin interacțiune directă și încredere activă. Liderii noștri politici nu urmează un traseu natural. Sunt aleși, dar nu în virtutea unei cunoașteri suficiente, a vreunei interacțiuni directe sau a vreunei încrederi active. Votul exprimă încredere pasivă într-un necunoscut învestit să oficieze o funcție.

Funcția este cumplit de semnificativă, normele de meritocrație care o secondează, insuficiente sau din ce în ce mai puțin adecvate. De aceea, de mai bine de un an, la CIVICA, ne-am concentrat toate resursele ca să construim cadre de parteneriat între cetățeni și aleșii lor, prin care și unii și alții să intre în relaționare directă, să lucreze împreună și să-și valideze prin experiență directă dacă se potrivesc sau nu într-o relație de parteneriat.

Fiindcă știi, din păcate, toate studiile arată că transparența de una singură nu este corelată cu nivelul de implicare, de participare și de conștiință socială. Transparența și, respectiv, informarea corectă formează baza fundamentală prin care un stat poate fi tras la răspundere, prin care cetățenii săi își pot construi o relație sănătoasă cu instituțiile lui. Dar transparența este numai motorul. Indiferent cât de puternic este motorul, caroseria și toate celelate piese sunt și ele absolut necesare dacă vrei să te deplasezi cu mașina, iar nu doar să ții o piesă tehnică de excepție în garaj.

Prin NeReprezintă, a doua versiune care urmează să devină publică zilele acestea, și prin Cetățenii Conduc, încercăm să construim un cadru în care reprezentanții și cetățenii să descopere o interacțiune care să-i curețe și pe unii, și pe alții, de tarele unei relații care a comportat prea mult timp caracteristici aproape medievale: că aleșii dictează, iar cetățenii se supun.

Am fost nevoiți să facem o alegere. Să alegem între a fi reactivi sau proactivi, fiindcă nu avem resurse să fim tot ce ne dorim să fim. Avem în istoricul nostru precedentul unei abordări reactive în care am dat în judecată o instituție și-am câștigat în instanță, cu un consum imens de energie și timp. Ne doare sufletul de fiecare dată când trebuie să alegem, înțelegând că tot ce putem face este să selectăm cât mai înțelept cu putință piesele de puzzle pe care le putem așeza în imaginea de ansamblu a comunității.

Așa se face că în ultimul timp stăm cu ochii pe realitatea locală, ieșeană mai mult decât pe cea națională și că ne-am asumat o abordare mai mult constructivă, decât reactivă. Am făcut-o cu încrederea că alți actori își vor asuma ceea ce nouă ne scapă sau ne este peste puteri.

Aplicăm modelul Quadruple Helix, care propune 4 principali protagoniști ai schimbării și-ai inovației: mediul privat, academic, administrația/ guvernul și societatea civilă. Când cei patru acționează împreună, rezultatul colaborării este întotdeauna inovator. Când canalele de comunicare se închid, apar soluții care privilegiază un actor în detrimentul altora. Până acum ne-am străduit să aducem în dialog administrația locală și societatea civilă. Anul acesta vrem să construim poduri pentru implicarea mediului privat în construcția spațiului public, iar la anul vom dezvolta o strategie orientată către mediul universitar.

Trebuie să le luăm pe rând și să ne bucurăm de rezultatele mici, de parcurs, fiindcă ne-am înhămat la un proiect care nu poate fi decât pe termen lung.
[/cs_text][cs_text class=”h5″]Despre complexitate și colaborare[/cs_text][cs_text]Lumea în care ne dorim să trăim, Tolo, nu este una în care-i musai nevoie de noi sau de jurnaliști ca tine, de care societatea să fie dependentă ca să-și aibă drepturile asigurate.

Lumea pe care o cultivăm este una în care fiecare cetățean adresează direct, oricărui reprezentant, întrebări, oricât de incomode și primește răspuns. Este o lume în care oricare cetățean poate contribui cu o soluție la problemele pe care le întâmpinăm cu toții. Poate că știi că-n Taiwan, de pildă, există o platformă prin care cetățenii construiesc direct piese legislative și proiecte publice de anvergură națională. Aproximativ 20 dintre ele au fost adoptate de autorități.

Știi, cu siguranță, despre animalul ciudat numit „jurnalism cetățenesc”. Între actorii clasici – jurnaliști, și cei care adoptă practici jurnalistice – cetățenii, nu trebuie să fie o competiție și unii nu-i invalidează pe ceilalți. După cum nici între organizațiile civice și cetățeni n-ar trebui să existe o sciziune în care unii să monopolizeze apărarea libertăților, iar alții să rămână „copii”. Și nici între reprezentanți și cetățeni n-ar trebui să existe o distanță așa de mare, încât soluțiile să fie monopolizate de decidenți, iar cetățenii să se supună sau să se înfurie. Tabloul acesta este mult prea simplist pentru o realitate complexă ca cea de acum.
[/cs_text][cs_text class=”h5″]Despre singurătate
[/cs_text][cs_text]Tolo, dacă nu căutai parteneri pentru succesul libertății de exprimare, ci doar ne urecheai pentru tăcerea noastră, să știi că suntem în afinitate cu tine. Echipa noastră o numeri pe degetele de la o mână. Când am început să ne implicăm, am făcut-o mai bine de un an de zile voluntar.

Unii dintre noi și-au petrecut întreaga viață în spațiul comunitar, încercând să extindă orizontul de conștiință și de bunăstare a comunității. Alții dintre noi au făcut mulți pași în spate din slujbele pe care le aleseseră din vocație, crezând că vocația lor mai poate aștepta în fața unei urgențe. Și unii, și alții am primit în nenumărate rânduri întrebări de la părinți îngrijorați că nu am ales o cale bătătorită de-a trece prin viață. Și unii, și alții am primit în nenumărate rânduri întrebări de la cunoscuți și necunoscuți despre ce înseamnă „joaca asta” sau dacă nu avem altceva de făcut acasă.

Fiindcă, Tolo, spre deosebire de meseria de jurnalist, cea de catalizator comunitar, în nenumăratele sale forme, nu este încă una ușor de înțeles în peisajul românesc. Să nu crezi că în ultimul an societatea a ajuns la o maturitate suficientă, cât să rezolve repede problemele cu care se confruntă. Ultimul an a marcat nașterea unei asemenea societăți.

Din ‘89 și până acum a fost incubația. Maturizarea, însă, de-acum începe. Și nu este vina societății, învățată cu o distribuție rigidă a rolurilor și a profesiilor. Maturitatea o vom deprinde pe parcurs, pe măsură ce tot mai mulți dintre noi se scutură de mitul salvatorilor și înțeleg că schimbarea este o operă cu autor colectiv, în care nimeni nu este condamnat să devină martir.

Binele tuturor depinde de alegerile fiecăruia și de acțiunile noastre cotidiene. Ale tuturor. Stilul de viață este, în definitiv, o declarație politică, deoarece o viață explorată participativ și implicat creează o societate mai funcțională, în vreme ce o viață îngrădită în roluri strâmte și în griji strict particulare conduce la o societate dependentă de martirii săi, în care „apărătorii drepturilor” vor fi mereu prea puțini pentru luptele pe care le au de dus.

Încheiem cu drag și cu încrederea că România va deveni treptat o societate de parteneri.
[/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content]

2 comentarii pentru “O Românie cu cetățeni-parteneri pentru succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *