Sâmbătă, 15 martie, peste 70 de persoane – părinți, copii, bunici și iubitori ai naturii – s-au adunat în spatele ANL-urilor din Zimbru pentru a transforma împreună zona perimetrală a spațiului de joacă din Bulevardul Alexandru cel Bun, nr. 70, într-o adevărată oază verde. Evenimentul, parte a proiectului Oaze Urbane – spații de joacă pentru comunități sustenabile, a demonstrat puterea implicării comunitare și a soluțiilor bazate pe natură.
Cu mic cu mare, participanții au plantat și adoptat 33 de arbori, asumându-și responsabilitatea de a-i îngriji pe termen lung. Terenul a fost pregătit pentru însămânțarea primei pajiști urbane din Iași, pentru testarea altui tip de vegetație ierboasă decât gazonul și care să ofere mai multe beneficii (retenție apă, captare CO2, susținerea biodiversității, costuri mici de întreținere). Voluntarii au vopsit gardul din jurul spațiului de joacă, au amenajat o alee pietruită pentru un ambient plăcut și au instalat bănci noi, oferind astfel locuitorilor un spațiu regenerat și confortabil.

Evenimentul a fost marcat și de un moment artistic spontan – trei tineri din comunitate au cântat la chitară, adunând în jurul lor vecinii care s-au bucurat de muzică și de atmosfera prietenoasă. Între muncă și relaxare, participanții au împărțit pizza, au râs și au legat noi prietenii, demonstrând că spațiile verzi pot deveni adevărate puncte de întâlnire pentru comunitate.

Proiectul Oaze Urbane își propune să arate că locurile de joacă pot fi transformate în zone mai verzi și mai prietenoase cu oamenii prin intervenții care utilizează soluții bazate pe natură și implicând comunitatea.

Voci din comunitate
Participanții au fost entuziasmați de transformarea locului și de energia pozitivă a evenimentului:
- „Arată așa de bine! Dacă îmi spune mama să mă joc afară, aici vin toată ziua să stau pe băncile frumoase.” – o fetiță prezentă la eveniment.
- „Îmi aduc aminte că atunci când eram tânără, cineva avea cheia de la locul de joacă și îl deschidea doar câteva ore pe zi. Acum e liber pentru toată comunitatea și îmi place să văd multă lume” – o doamnă de 80 de ani.
- „E foarte fain ce faceți voi aici. Aduceți natura între blocuri și îi învățăm și pe copii să o respecte.” – un participant.
De ce este important acest proiect?
Iașiul are 214 spații de joacă, iar cercetările realizate în cadrul proiectului "Oaze Urbane" arată că aproximativ 65% dintre acestea se află în zone cu condiții climatice neprielnice. Temperaturile ridicate, lipsa vegetației și poluarea afectează calitatea aerului și confortul copiilor care le folosesc zilnic. Proiectul "Oaze Urbane" propune soluții concrete de înverzire a acestor spații, iar evenimentul de pe 15 martie marchează prima etapă a unui proiect pilot menit să devină un model de bune practici pentru întreaga comunitate.

Despre proiectul Oaze Urbane
Oaze Urbane încurajează dezvoltarea unor locuri de joacă mai sustenabile prin implicarea comunității și implementarea unor soluții bazate pe natură. Proiectul urmărește îmbunătățirea condițiilor de mediu aferente spațiilor de joacă din Mun. Iași prin elaborarea și testare unei metodologii de regenerare verde a acestora prin utilizarea soluțiilor bazate pe natură.
Activitățile derulate până în prezent:
- Cercetarea privind nevoile ieșenilor – peste 572 de ieșeni au participat la un sondaj despre nevoile și așteptările lor legate de locurile de joacă. Studiul a fost completat de ateliere cu comunitatea pentru a înțelege mai bine percepțiile cu privire la utilizarea acestor spații.
- Cartografierea locurilor de joacă – au fost analizate toate spațiile de joacă din oraș, evaluând indicatori de mediu precum temperatura suprafeței în iulie, indicele de vegetație, altitudinea, nivelul de zgomot și accesibilitatea pentru populație într-un radius de 5 minute.
- Elaborarea unui ghid de regenerare verde care adună într-un singur document elemente teoretice, procedurale și de activare comunitară, oferind soluții concrete pentru regenerarea spațiilor de joacă din Municipiul Iași.
- Dezvoltarea unui proiect pilot – spațiul de joacă de pe Bulevardul Alexandru cel Bun, nr. 70 a fost selectat pentru a deveni un model de intervenție urbană, prin plantarea de vegetație și implementarea unor soluții ecologice. Proiectul de amenajare se realizează în două etape distincte:
- Etapa 1 presupune înverzirea perimetrală prin plantarea de arbori, însămânțarea cu plante perene a primei pajiști urbane din Iași, amenajarea unei alei și instalarea de mobilier urban. Aceste soluții simple și rapide îmbunătățesc mediul înconjurător și reduc impactul negativ al poluării, căldurii și zgomotului.
- Etapa 2 (planificată pentru vară-toamnă 2025) vizează regenerarea completă a spațiului de joacă prin soluții complexe bazate pe natură, integrate funcțional, estetic și ecologic. Aceasta include trasee tactile, un spațiu pentru activități intergeneraționale, o grădină educativă, pistă pentru biciclete și role, materiale reciclate și implicarea comunității pentru sustenabilitate.

Proiectul Oaze Urbane, ediția 1, este implementat de Asociația CIVICA în perioada 15 iulie 2024 - 15 aprilie 2025 în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România - filiala Iași, Primăria Municipiului Iași, ApaVital, ASOP - Filiala Teritorială București, Belle Jardin.
Proiectul este selectat în cadrul #RaiffeisenComunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank România, realizată cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare.
