Prin proiectul Pași Civici către o comunitate puternică pe care îl derulăm împreună cu CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică) urmărim să creștem puterea și capacitatea organizațiilor și grupurilor civice care își doresc să responsabilizeze administrația publică pe diferite teme: drepturile omului, mobilitate, servicii sociale, spațiu public, mediu, sănătate, educație, etc.
Astfel, în proiect 10 grupuri și organizații primesc sprijin și asistență în desfășurea propriilor campanii de advocacy și activare comunitară. Alături de activitățile de mentorat în acest domeniu, vrem să facem vocea și cauzele acestor grupuri mai cunoscute, pentru că puterea și reușitele lor stau în implicarea cât mai multora dintre noi.
Astăzi publicăm al patrulea interviu din seria numită Interviurile Pași Civici, în care vom prezenta povestea fiecărui grup sau organizații cu care lucrăm în proiect, cauza pentru care ele luptă și modul în care le puteți sprijini.
Vă invităm să descoperim împreună Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ din Iași (APTA) despre care ne povestește Alex Luchici, liderul și unul dintre fondatorii grupului. Vom vedea cum a luat naștere acest grup civic, care sunt cauzele pentru care acesta militează, dar și care este modul prin care proiectul Pași Civici către o comunitate puternică sprijină demersurile grupului.
Ce este APTA, cum a apărut și care este rolul alianței în Iași?
APTA – Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ în Iași este un grup civic de inițiativă format din 10 asociații neguvernamentale ieșene, ce are ca obiectiv inițierea de propuneri de politici publice pentru dezvoltarea mobilității urbane durabile, care să ofere tuturor ieșenilor posibilitatea de a avea un stil de viață activ și sănătos.
Dificultățile zilnice din oraș cauzate de infrastructura precară pentru transportul alternativ și măsurile cu impact scăzut ale administrației locale pentru promovarea folosirii mijloacelor alternative de transport ne-au determinat să ne unim energiile ca societate civilă și să lucrăm împreună pentru o dezvoltare urbană prietenoasă cu cetățenii.
Ne-am propus colaborarea cu autoritățile locale și cu alte entități din sectorul administrativ sau civil pentru încurajarea locuitorilor și a vizitatorilor Iașului să utilizeze mijloacele alternative de deplasare: pietonal, bicicletă, trotinetă, transport public etc.
Care sunt organizațiile membre în alianță și motivul pentru care au aderat?
Cele 10 organizații membre APTA sunt: Asociația CIVICA, Asociația euRespect, Studio aPunct, Asociația Clubul de Ciclism și Ecologie IașiBike, Asociația Real Sports, ProBikeAddiction, Asociația STUP – Social Trading Urban Place, Asociația Nevăzătorilor Iași, Asociația Națională pentru Sprijinirea Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere, Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii – APEC.
Situația actuală arată în felul următor: predomină congestiile auto, orașul este poluat fonic și cu noxe, trotuarele sunt înguste, nesigure, aglomerate de obstacole, fără să existe o infrastructură adecvată pentru mijloacele de transport active, având transportul public ineficient. Aceasta ne afectează ZI DE ZI și are un impact major mai ales asupra categoriilor vulnerabile.
Toate aceste probleme au stat la baza hotărârii de a înființa grupul civic APTA, în care, deși din domenii diferite (mobilitate, sport, social, mediu, economie etc.), asociațiile membre au aderat ideii de a contribui la tranformarea Iașului într-un #OrașPentruOameni, cu ample spații verzi, cu pietonale prietenoase și accesibilizate, cu piste amenajate pentru biciclete și transport public atractiv. În definitiv, ne-am propus să ne implicăm mai mult în comunitate, în mod voluntar, pentru a contribui, alături de autorități, la creșterea calității vieții în Iași.
Ce face concret APTA, care sunt obiectivele pe care le urmărește?
APTA urmărește și sprijină respectarea implementării planurilor strategice precum PMUD – Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și SIDU – Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, documente realizate după analize ample și care au rolul de a ne alinia principiilor europene moderne de mobilitate astfel încât Iașul să se transforme sustenabil, creând posibilități echitabile pentru transpotul alternativ, adică orice alt mod de transport în afara mașinii: mers pe jos, piste pentru biciclete/trotinete, transport punblic etc. Spațiul public trebuie amenajat astfel încât să-ți fie drag să mergi pe trotuare și să ai opțiuni de transport alternativ la îndemână ca să ajungi cât mai eficient de la o destinație la alta.
Concret, am inițiat demersuri prin adrese și audiențe în cadrul administrației locale pentru accesibilizarea pietonalelor ieșene, pentru conservarea și îmbunătățirea spațiilor verzi, realizarea de piste adecvate pentru biciclete/trotinete, lărgirea peroanelor pentru a încuraja utilizarea transportului public, înființarea de benzi unice pentru mijloacele de transport în comun, înființarea de puncte intermodale de tip Park & Ride și soluționarea problemei parcărilor în Iași prin realizarea unei politici sustenabile.
Ce rezultate a obținut sau ce decizii publice a reușit APTA să influențeze de la înființare?
Pornind de la progrese mai mici spre inițiative mai importante, putem spune că din 2020 până în prezent am determinat următoarele reușite în Iași:
- desființarea unor balize de plastic și transformarea estetică din jurul statuii lui Miron Costin, aflată în zona istorică a Iașului;
- înființarea benzii unice din zona Nicolina care prioritizează transportul public și s-a dovedit a fi foarte eficientă;
- descurajarea prin informări și dezbateri publice a construcției pasajului din Podu Roș, care ar fi adus mai mult trafic și poluare în zonă;
- încheierea unui parteneriat între APTA și Primăria Iașului numit IAȘUL ACCESIBIL PENTRU TOȚI ce are în vedere accesibilizarea sistematizată a pietonalelor orașului;
- bugetarea proiectului pilot de accesibilizare după standarde a segmentului Rond Păcurari – BCU ce presupune adaptări precum: rampe conforme, pavaj tactil și semnalizatoare acustice la semafoare pentru persoanele cu deficiențe de vedere;
- am determinat realizarea unei anchete prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială prin care am semnalat nevoia lărgirii peroanelor pentru siguranța călătorilor, situație ce urmează a fi remediată. APTA și Compania de transport public urmează să încheie un parteneriat pentru îmbunătățirea condițiilor de călătorie pentru călătorii cu dizabilități;
- am sprijinit administrația locală în obținerea avizelor de la Poliția Rutieră pentru realizarea pistei pentru biciclete Agronomie – Tudor Vladimirescu;
- bugetarea realizării primei treceri de pietoni supraînălțate din Iași, la Școala „Ion Creangă”, ca ulterior să fie amenajate astfel de treceri în proximitatea altor unități de învățământ;
- bugetarea actualizării Registrului Verde al arborilor din Iași;
- am câștigat un proiect prin Cercul Donatorilor din Bruxelles prin care am realizat Politica de parcare sustenabilă pentru municipiul Iași, document strategic pe care l-am și prezentat zilele acestea administrației;
- bugetarea unui studiu de fezabilitate privind accesibilizărea clădirii Primăriei Iașului și a Direcției Economice;
- bugetarea realizării Master Planului pentru circulația bicicletelor în municipiul Iași.
De altfel, ne-am implicat activ și am atras specialiști în realizarea și actualizarea următoarelor documente strategice: Planul privind calitatea aerului în Iași, PMUD, SIDU și Planul de Acțiune Orașe Verzi.
Legat de accesibilitate și mobilitate sustenabilă, care este situația actuală a orașului Iași?
Situația este foarte problematică, nicăieri în Iași nu este respectat normativul 51 de accesibilizare a spațiului public. Rampele stradale sunt periculoase și impracticabile, cu o mulțime de locuri unde nu există deloc, pietonalele nu au adaptări pentru nevăzători iar toate aceste nereguli mențin excluziunea socială și afectează direct viața celor 11600 de persoane cu dizabilități din Iași și a tuturor ieșenilor în general. În multe situații trotuarele sunt blocate de mașini sau alte obstacole, existând chiar și în centru zone deloc accesibilitate.
Referitor la mobilitatea sustenabilă, aceasta există în discursul administrației însă, în realitate, infrastructura pentru transport alternativ nu este deloc prietenoasă. Mersul pe jos este anevoios, trotuarele sunt tot mai înghesuite, majoritatea spațiului stradal fiind alocat mașinilor, atmosfera este poluată fonic și aerul tot mai greu de respirat, actualele benzi neconforme pentru biciclete sunt plasate pe trotuare cauzând probleme atât pietonilor cât și utilizatorilor de biciclete/trotinete, iar transportul public are deficiențe la capitolul accesibilitate, frecvență și predictibilitate. De aceea mulți aleg să circule cu mașina, contribuind la congestii și la aglomerarea orașului, pentru că infrastructura celorlalte opțiuni de transport nu este atractivă.
Deși mobilitatea sustenabilă sau mijloacele de transport alternative câștigă din ce în ce mai mult teren în țările dezvoltate, la noi acestea întâmpină încă rezistență, atât din partea autorităților, cât și a utilizatorilor de automobile personale. Cum am putea avea un Iași cu mai puține mașini?
Iașul trebuie să se transforme sustenabil, în caz contrar repercursiunile legate de poluare și atmosfera angoasantă creată de mașini vor avea un impact negativ atât asupra populației cât și asupra administrației locale. Este evident deja că orașul este sufocat de mașini, ceea ce are o legătură directă cu problemele de sănătate tot mai mari cauzate de mediul poluat. Administrația trebuie să implementeze planurile strategice, să realizeze echitabil infrastructură pentru transportul alternativ după principiul „build it and they will come”, odată ce pietonale vor fi mai atractive, pistele pentru biciclete/trotinete vor fi sigure iar transportul în comun va fi performant, lumea va fi impulsionată să renunțe la mașina personală și va utiliza aceste moduri de transport mult mai eficiente, mai prietenoase cu mediul, care încurajează un stil de viață activ și sănătos.
Sunteți una dintre organizațiile care beneficiază de asistență în organizare comunitară și advocacy prin proiectul Pași Civici către o comunitate puternică, implementat de CeRe în parteneriat cu CIVICA. Cum vă ajută acest proiect?
Sprijinul pe care l-am primit prin proiectul Pași Civici către o comunitate puternică a fost esențial pentru modul în care ne-am organizat ca grup în cadrul campaniei noastre „Iașul iubește pietonii și bicicliștii”, a fost un sprijin real în clarificarea obiectivelor și a metodelor de lucru, iar rezultatele s-au simțit și pentru asta îi suntem extrem de recunoscători Alexandrinei, mentorul nostru în advocacy și echipei CeRe. Încă mai avem de lucru în cadrul campaniei, deci colaborarea continuă.
Care este cel mai recent demers al APTA în ceea ce privește problema accesibilității și a mobilității alternative?
Recent am demarat campania „Iașul iubește pietonii și bicicliștii” prin care vrem să semnalăm autorităților problemele cauzate de benzile roșii pentru biciclete aflate pe trotuare. Din cauza acestora au loc frecvent accidente pe trotuare și este întreținut un sentiment continuu de nesiguranță. Pietonii în general sunt afectați, dar mai ales persoanele cu dizabilități locomotorii, cu deficiențe de vedere, cu autism, vârstnicii, părinții cu copii. Nu poți merge liniștit pe trotuar că trec biciclete și trotinete cu care te poți lovi oricând. De asemenea, pentru utilizatorii de mijolace active este dificil, sunt obligați să meargă printre pietoni pe aceste benzi improprii, nedelimitate și cu nenumărate obstacole.
Obiectivul campaniei noastre este eliberarea trotuarelor prin desființarea acestor benzi pentru biciclete de pe trotuare și realizarea Master Planului pentru biciclete după standarde europene, care să fie un un document strategic, un ghid pentru realizarea de piste sigure pentru biciclete, delimitate de traficul pietonal și auto.
Cum pot susține ieșenii campania „Iașul iubește pietonii și bicicliștii”?
Îi invităm pe toți cei care doresc o schimbare în Iași să se alăture demersului nostru pentru un oraș mai prietenos cu pietonii și bicicliștii. O comunitate unită transmite un mesaj clar administrației și împreună putem determina atingerea obiectivelor campaniei. Urmăriți postările informative de pe platformele online APTA, distribuiți mesajele noastre și semnați petiția lansată pe Declic numită Vrem trotuare libere și piste reale pentru biciclete! În prezent avem 1700 de semnături, dar intenționăm să ajungem la 10.000 în perioada următoare. Este important să dăm vizibilitate mesajelor campaniei iar publicul ne poate sprijini foarte mult în acest sens. Administrația trebuie să conștientizeze urgența nevoii de a schimba lucrurile.
Pe 20 noiembrie a avut loc Marșul Iașul iubește pietonii și bicicliștii, eveniment care face parte din campania voastră. Cum s-a desfășurat evenimentul?
Marșul a demonstrat determinarea publicului de a transmite decidenților noștri faptul că problemele semnalate de noi sunt urgente și este nevoie de măsuri imediate. În ziua marșului a fost un frig cumplit, cu prima ninsoare și totuși am ieșit în stradă 200 de oameni, părinți cu cărucioare cu copii, persoane în scaun rulant, nevăzători cu bastonul alb, tineri și vârstnici, curieri, utilizatori de biciclete și trotinete. A fost impresionant! Am avut pancarte, bannere, flyere, autocolante astfel încât mesajul nostru să fie cât mai vizibil. A fost o mobilizare foarte bună din partea publicului având în vedere condițiile meteo, iar pentru acest lucru și pentru susținerea din presă și online suntem foarte recunoscători tuturor! Am transmis deja o solicitare de audiență primăriei și urmează să discutăm aplicat pe modul în care pot fi îmbunătățite lucrurile pentru pietoni și bicicliști.
Cum vă pot sprijini persoanele care doresc să susțină APTA?
Ieșenii trebuie să creadă în implicarea civică. În spiritul acesta a luat ființă și APTA, care funcționează 100% pe bază de voluntariat. Fiecare poate contribui întru-un fel sau altul, prin implicare directă, apreciind sau distribuind un mesaj sau semnând o petiție. Mai sunt multe lucruri de făcut ca să ajungem să avem un Iași verde, prietenos cu pietonii și toți cei care doresc să folosească mijloace de transport prietenoase cu mediul. Vă încurajăm să urmăriți activitatea noastră și să susțineți inițiativele pe care le demarăm pentru comunitate. Am arătat deja că fiind uniți putem arăta determinare și putem face bine de dragul binelui în comunitate, așadar haideți să credem în puterea comunității și să lucrăm în continuare împreună pentru binele comun.
Puteți urmări activitatea APTA pe website și pe pagina de Facebook.
Aici puteți semna petiția Vrem trotuare libere și piste reale pentru biciclete!
Acest interviu este realizat Alexandra Gherguț-Babii, Coordonator Comunicare & Fundraising al Asociației CIVICA.
***
Proiectul “Pasi Civici către o comunitate puternica” este derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în parteneriat cu Asociația CIVICA și beneficiază de o finanțare în valoare de 174.437 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
My brother suggested I might like this blog. He was totally right. This post actually made my day. You can not imagine simply how much time I had spent for this info! Thanks!
I do not even know how I ended up here, but I thought this post was great. I do not know who you are but certainly you’re going to a famous blogger if you are not already 😉 Cheers!
The word ‘love’ refers to a particular set of behaviour and emotions including commitment, trust, affection, care, passion, intimacy
PP Pipes : Polypropylene pipes are chemical-resistant and used in industrial applications. ElitePipe Factory in Iraq ensures top-quality PP pipes for industrial needs.
Galvanized Steel Pipes : Coated with zinc to prevent rust, these pipes are ideal for water and gas lines. ElitePipe Factory in Iraq offers high-quality galvanized steel pipes.
LDPE Pipes : Low-density polyethylene pipes are used for irrigation and low-pressure applications. ElitePipe Factory in Iraq delivers quality LDPE pipes for various uses.
rüyada cünüp olduğunu görmek diyanet
É sempre bom encontrar conteúdos que vão além do superficial e realmente se aprofundam no tema, como este.
Gostei da forma como você conectou diferentes ideias e criou uma análise tão coesa e rica.
Bwer Company is a top supplier of weighbridge truck scales in Iraq, providing a complete range of solutions for accurate vehicle load measurement. Their services cover every aspect of truck scales, from truck scale installation and maintenance to calibration and repair. Bwer Company offers commercial truck scales, industrial truck scales, and axle weighbridge systems, tailored to meet the demands of heavy-duty applications. Bwer Company’s electronic truck scales and digital truck scales incorporate advanced technology, ensuring precise and reliable measurements. Their heavy-duty truck scales are engineered for rugged environments, making them suitable for industries such as logistics, agriculture, and construction. Whether you’re looking for truck scales for sale, rental, or lease, Bwer Company provides flexible options to match your needs, including truck scale parts, accessories, and software for enhanced performance. As trusted truck scale manufacturers, Bwer Company offers certified truck scale calibration services, ensuring compliance with industry standards. Their services include truck scale inspection, certification, and repair services, supporting the long-term reliability of your truck scale systems. With a team of experts, Bwer Company ensures seamless truck scale installation and maintenance, keeping your operations running smoothly. For more information on truck scale prices, installation costs, or to learn about their range of weighbridge truck scales and other products, visit Bwer Company’s website at bwerpipes.com.