Noutăți

Număr unic pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile afectate de Covid19

[cs_content][cs_section parallax=”false” separator_top_type=”none” separator_top_height=”50px” separator_top_angle_point=”50″ separator_bottom_type=”none” separator_bottom_height=”50px” separator_bottom_angle_point=”50″ style=”margin: 0px;padding: 45px 0px;”][cs_row inner_container=”true” marginless_columns=”false” style=”margin: 0px auto;padding: 0px;”][cs_column fade=”false” fade_animation=”in” fade_animation_offset=”45px” fade_duration=”750″ type=”1/1″ style=”padding: 0px;”][cs_text]Ne-am mobilizat alături de prietenii de la FONSS, Fundația Comunitară Iași și Fundația Bethany pentru a contribui la eforturile de combatere a epidemiei de Covid19.

Detalii puteți afla din comunicatul de presă de mai jos:

Organizațiile neguvernamentale ieșene oferă sprijin pentru depășirea situațiilor de criză cu care se confruntă spitalele și persoanele vulnerabile în contextul pandemiei COVID-19

Peste 40 de organizații neguvernamentale din județul Iași și-au unit forțele într-o inițiativă comună de gestionare a efectelor COVID-19, venind în ajutorul spitalelor cu resurse pentru achiziția de echipamente și consumabile medicale, dar și în sprijinul cetățenilor cu servicii de informare, suport psihologic și asistență umanitară pentru vârstnici și persoane izolate.

Astfel, FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (organizație umbrelă a 37 de asociații și fundații ce oferă servicii sociale), cu sprijinul Serviciului Voluntar de Ambulanță, Colegiului Sfântul Nicolae, Asociației CIVICA, Fundației Comunitare Iași și Fundației Serviciilor Sociale Bethany gestionează încă din luna martie 2020 Centrul de Urgențe Sociale, care vine în ajutorul cetățenilor cu servicii naționale de informare despre COVID-19 și procedurile aplicate de autorități, suport psihologic prin profesioniști din rețeaua FONSS, asistență spirituală prin preoții ortodocși, catolici și pastori evanghelici, precum și suport în achiziționarea de alimente de bază sau medicamente. Inițiativa se derulează în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Iași.

Centrul de Urgențe Sociale a lansat o nouă soluție de sprijin pentru urgențe sociale

Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgențe Sociale a lansat o nouă soluție de sprijin pentru urgențe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienți afectați de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menționate pot solicita serviciile Centrului de Urgențe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va performa preluarea solicitărilor. Implementarea soluției tehnice de dispecerat s-a realizat cu sprijinul Orange România, în parteneriat cu While1 Voice. Programul de funcționare al Dispeceratului Centrului de Urgențe Sociale este zilnic, între orele 09:00 și 20:00, cu posibilitatea transformării în serviciu de permanență.

Până în prezent, la Dispeceratul Centrului de Urgente Sociale au apelat persoane cu probleme complexe, care necesită intervenție de asistență socială, în regim de urgență, dar și mulți dintre cei care se confruntă cu grave probleme de ordin emoțional în această perioadă. Un corp de 25 de psihologi, asistenți sociali și preoți din organizațiile membre ale FONSS asigură permanent suport telefonic celor care au nevoie de acest sprijin, indiferent de localitatea din care aceștia apelează.

Atunci când se solicită suport în achiziția bunurilor sau medicamentelor, voluntari din Asociația CIVICA, Serviciul Voluntar de Ambulanță sau Colegiul Sfântul Nicolae preiau online comanda, realizează achiziția în magazine și livrează la ușa beneficiarului, respectând măsurile de prevenție necesare. Toți voluntarii centrului sunt echipați corespunzător (cu mănuși și măști) și au adeverință care atestă traseele pe care le fac în scop de voluntariat.

Fond de Urgență pentru Comunitate

Tot în acest context, Fundația Comunitară Iași, în parteneriat cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany și Asociația CIVICA a creat un Fond de Urgență pentru Comunitate prin intermediul căruia sunt făcute donații de echipamente de protecție, dezinfectanți și echipamente de tehnică medicală către spitalele ieșene și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență în vederea protejării cadrelor medicale, a lucrătorilor din domeniul situațiilor de urgență și a pacienților de pericolul infectării cu virusul SARS-CoV-2. Fondul de Urgență pentru Comunitate va fi utilizat și în scopul gestionării efectelor sociale ce au început deja să apară ca răspuns la situația de criză prin care trece România la acest moment, din ce în ce mai mulți oameni fiind puși în situația de a-și pierde locurile de muncă și în consecință veniturile necesare subzistenței.

  • Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
  • Fundația Serviciilor Sociale Bethany
  • Fundația Comunitară Iași
  • Asociația CIVICA

Pentru detalii suplimentare cu privire la funcționarea Centrului de Urgențe Sociale, puteți apela coordonatorul Centrului de Urgențe Sociale, Mihaela Munteanu (0740513864, comunicare@fonss.ro).

 [/cs_text][/cs_column][/cs_row][/cs_section][/cs_content]

Un comentariu pentru “Număr unic pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile afectate de Covid19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *