#1 Interviurile Pași Civici: Rise OUT – provocările și reușitele comunității LGBTQ+ din Iași

Prin proiectul Pași Civici către o comunitate puternică pe care îl derulăm împreună cu CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică) urmărim să creștem puterea și capacitatea organizațiilor și grupurilor civice care își doresc să responsabilizeze administrația publică pe diferite teme: drepturile omului, mobilitate, servicii sociale, spatiu public, mediu, sănătate, educație, etc.
Astfel, în proiect 10 grupuri și organizații primesc suport și asistență în desfășurea propriilor campanii de advocacy și activare comunitară. Alături de activitățile de mentorat în acest domeniu, vrem să facem vocea și cauzele acestor grupuri mai cunoscute, pentru că puterea și reușitele lor stau în implicarea cât mai multora dintre noi.
Astăzi dăm startul unei serii de interviuri numită Interviurile Pași Civici, în care vom prezenta povestea fiecărui grup sau organizații cu care lucrăm în proiect, cauza pentru care ele luptă și modul în care le puteți sprijini.

Spargem gheața cu primul interviu în care l-am rugat pe Cosmin Grădinariu, președintele Asociației Rise OUT să ne povestească despre începuturile asociației, despre provocările întâmpinate de-a lungul timpului, dar și despre modul în care proiectul Pași Civici către o comunitate puternică ajută asociația sprijinind demersurile acesteia.

Ce este Rise OUT, cum a apărut și care este rolul organizației în Iași?

Rise OUT este o asociație non-guvernamentală dedicată comunității LGBTQ din Iași, înființată la începutul anului 2020. Povestea noastră a început însă mai devreme, la finalul anului 2016, când ne-am format ca un grup de inițiativă la firul ierbii, în urma unei vizite a asociației MozaiQ din București, moment în care ne-am propus să realizăm diverse evenimente și proiecte pentru comunitatea din Iași. De atunci, lucrurile au evoluat încet-încet și așa s-a născut primul ONG LGBTQ din Iași.

Misiunea asociației este informarea, educarea și susținerea persoanelor LGBTQ din Iași și de a forma împreună o comunitate mai puternică.

În România sunt încă puține lucruri cunoscute despre comunitatea LGBTQ+. Ne-ai putea povesti despre evoluția comunității LGBTQ+ în țara noastră?

Ca evoluție a comunității ar fi multe de povestit, iar ca istorie încă avem mult de recuperat. Spun asta deoarece, în perioada comunistă și chiar post-comunistă, existența persoanelor LGBTQ a fost extrem de ascunsă și persecutată. Avem infamul articol 200 din Codul Penal care, începând cu anul 1968, pedepsea dur relațiile homosexuale și care a dus la teroare și abuzuri (a fost folosit inclusiv ca instrument de șantaj de către Securitate), nenumărate persoane având de suferit de pe urma acestuia. După căderea comunismului, articolul a rămas în vigoare până în anul 2001, când a fost abrogat de către Guvernul Năstase, România fiind în mod rușinos printre ultimele țări din Europa care pedepsea în Codul Penal relațiile sexuale consensuale între doi adulți.

De fapt, acest tip de relație a fost incriminat în Codul Penal din România încă din anul 1936, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, prin intermediul Articolului 431, care pedepsea „actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public, cu închisoarea de la șase luni la doi ani”. Regimul comunist n-a făcut decât să întărească contextul statal opresiv asupra persoanelor homosexuale prin adoptarea Articolului 200 în anul 1968.

Sigur, mențiuni despre persoane homosexuale apar și mai devreme. De exemplu, dovezi din documentele aflate în arhive care atestă existența persoanelor homosexuale pe teritoriul țării noastre există încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și din secolul al XIX-lea, așa cum este documentat și în cartea Constanței Ghițulescu-Vintilă, „În șalvari și cu ișlic”.

De la abrogarea articolului 200 și până în prezent, speranța a căpătat formă, iar vizibilitatea comunității a evoluat semnificativ în ultimii ani, cu puncte de cotitură importante, cum ar fi referendumul eșuat al Coaliției pentru Familie din 2018 și apariția marșurilor Pride și în alte orașe mari ale țării, dincolo de capitală. Asociațiile LGBTQ din țară continuă această luptă pentru vizibilitate și echitate, mai ales pe plan legislativ.

Pentru o înțelegere mai profundă a istoriei comunității LGBTQ din România, recomand ca punct de plecare cartea „Homoistorii: Ieșirea din invizibilitate” de Florin Buhuceanu, textul jurnalistei Ioana Pelehatăi, „Condamnații”, și o vizită la Muzeul Istoriei și Culturii Queer din București.

Iași Pride 2022 / Photo Credit: Ilinca Popescu

Revenind pe plan local, cum este comunitatea LGBTQ+ la Iași?

Aș spune că pe plan local comunitatea LGBTQ este încă destul de timidă. Cu toate că am realizat două festivaluri și marșuri Pride în Iași, sunt încă multe persoane care se feresc să participe la evenimente sau să se implice activ în zona de organizare sau activism. Asta și din cauză că o viață queer nu a fost cultivată în mod constant la Iași, spre deosebire de București sau Cluj. Cei mai activi ar fi tinerii, adolescenții LGBTQ. Este vorba, bineînțeles, și de o schimbare de atitudine care s-a produs în rândul generațiilor noi, dar și de un curaj mai pronunțat.

Aici trebuie să menționez că orașul Iași are o istorie recentă (vorbim de ultimii aproximativ 20 de ani) destul de bogată în zona de activitate LGBTQ, informațiile despre viața ca persoană queer în Iași de dinaintea acestei perioade fiind puține. Au avut loc chiar și cinci ediții ale „Zilele Curcubeului”, o serie de evenimente dedicate comunității LGBTQ din Iași (care au avut loc inclusiv în alte orașe din zona Moldovei: Bacău și Suceava), între anii 2005-2013. Însă cu fiecare generație (de oameni implicați) care vine și pleacă, acest context e nevoit să renască și să pornească de la aproape zero. Mai mult, riscul ca roadele acestor acțiuni să se piardă este foarte mare, așadar conservarea istoriei este esențială pentru comunitatea locală, deoarece fiecare persoană care a avut curajul să fie out, să vorbească despre orientarea lor sexuală sau identitatea de gen, fie în cercuri restrânse, fie într-un cadru mai public, a contribuit la fundația acțiunilor pe plan local de astăzi.

De aceea, continuitatea și constanța activismului local este ceea ce va face ca lucrurile să evolueze și să mențină comunitatea LGBTQ în atenția publică și în viața socială.

Iași Pride 2022 / Photo Credit: Ilinca Popescu

Care sunt provocările cu care se întâlnește comunitatea LGBTQ+ în Iași?

Dacă e să vorbim la nivel de instituții de stat și autorități locale, atunci putem discuta cu siguranță de un anumit grad de discriminare și atitudini ostile. De exemplu, Universitatea „Al. I. Cuza” (sau cel puțin unele persoane din conducere) este notorie pentru atitudinea homofobă, deoarece de fiecare dată când noi sau alți oameni au încercat să organizeze evenimente LGBTQ în incinta universității, au fost mereu respinse sau anulate. Sigur că există și oameni care lucrează în aceste instituții ce au deschidere față de subiect, însă atunci când un eveniment este etichetat în mod clar ca fiind LGBTQ (fie discuție, fie proiecție de film etc.), atunci atitudine instituțiilor se schimbă, iar ușile se închid – uneori fără explicații.

Ping pong-ul birocratic cu Primăria Municipiului Iași în contextul organizării marșului Iași Pride este iarăși un exemplu foarte clar de obstacole pe care cu greu a trebuit să le depășim, în calitate de organizatori. Cazul de la prima ediție din 2021, când primarul a refuzat să aprobe marșul Iași Pride, a fost o situație fără precedent (raportându-ne la celelalte marșuri din țară), creând confuzie și chiar animozitate în rândul cetățenilor, inclusiv prin discursul său și declarațiile publice inițiale.

Apoi, lipsa spațiilor de socializare dedicate comunității LGBTQ restrânge foarte mult o viață queer activă în Iași. Sigur, există câteva cafenele LGBTQ-friendly în oraș, însă oamenii se simt mult mai în siguranță atunci când merg într-un loc în care știu cu certitudine că nu vor fi discriminați, agresați sau hărțuiți, atunci când pur și simplu doresc să fie ei înșiși. Un spațiu în care oamenii se simt în siguranță este esențial pentru a coagula o comunitate.
Iar dacă discutăm despre, să zicem, accesul la servicii medicale, situația poate fi și mai complicată. Foarte mulți medici sau specialiști din diverse domenii nu primesc o educație sau informații corecte despre persoanele LGBTQ și nevoile lor, ceea ce poate lăsa loc de situații discriminatorii sau stângăcii (cu sau fără intenție), iar oamenii din comunitate sunt mai reticenți în a apela la serviciile lor, atunci când se află într-o ipostază în care ar trebui să-și dezvăluie orientarea sexuală sau identitatea de gen față de acești specialiști.

Cum ai caracteriza oamenii din Iași privitor la atitudinea față de comunitatea LGBTQ+? Cum ar putea fi îmbunătățită percepția acestora?

Trebuie să recunoaștem că orașul Iași se află poate în cea mai conservatoare și religioasă zonă din țară, iar aceste lucruri contribuie la atitudinea oamenilor față de persoanele LGBTQ. Am trecut prin aceste experiențe mai ales la marșurile Pride, unde protestatarii scandează vehement împotriva noastră, invocând motive religioase, inclusiv oameni care ne urmăresc cu cruci, icoane și aruncă cu apă sfințită, ouă și fumigene. Cu toate acestea, există și oameni care ne susțin, ceea ce noi numim aliați, oameni care ne sunt alături în demersurile pe plan local.

De aceea, vizibilitatea comunității LGBTQ în Iași este extrem de importantă, ca lumea să se obișnuiască în primul rând cu noi, apoi să învețe despre noi și să ne cunoască cu adevărat, dincolo de stereotipuri și preconcepții. Chiar și simpla prezență a oamenilor LGBTQ care sunt out în comunitatea locală, care își asumă identitatea cu demnitate, poate contribui la îmbunătățirea percepțiilor. Însă, în anumite cazuri poate fi o poziție extrem de vulnerabilă (în relație cu familia, cu locul de muncă etc.), în lipsa unui sistem de susținere real al acestor persoane.

Ce înseamnă pentru Iași cele două evenimente Pride? Care este impactul asupra comunității? Ai observat diferențe între cele două ediții?

Iași Pride reprezintă un eveniment istoric, prin intermediul căruia s-a făcut un pas mare înainte pentru vizibilitatea comunității LGBTQ locale și este un eveniment absolut necesar pentru oraș, pentru diversitatea sa.

Diferența dintre cele două ediții ale marșului Iași Pride s-a măsurat clar în numere: primul a avut până într-o sută de participanți (mai mult din cauza restricțiilor din timpul pandemiei), iar al doilea a avut în jur de 500. Numărul va crește de la an la an, asta vedem și la celelalte orașe din țară. Însă cea mai semnificativă diferență (și cea care contează cel mai mult pentru mine personal) a fost energia oamenilor de la al doilea marș față de primul – vocile noastre au fost cu mult mai puternice decât cele ale contra-manifestanților și am simțit că lumea s-a bucurat pe deplin de moment. Au simțit că orașul este și al lor.

Iași Pride 2022 / Photo Credit: Ilinca Popescu

Atitudinile oamenilor față de comunitatea LGBTQ+ sunt diverse. Ce răspuns le-am putea oferi celor care spun „nu am nimic cu ei, să facă ce vor în viața privată, dar nu mi se pare ok să se afișeze ostentativ prin marșuri, îmbrăcăminte șocantă, steaguri, rafturi speciale cu literatură queer în librării etc.”?

În contextul în care comunitățile și minoritățile vulnerabile nu sunt vizibile în societate, acestea sunt în pericol să fie și mai marginalizate și abuzate. Îmi amintesc momente în care mi s-a zis „Nu am nimic cu voi, dar…”. Acel „dar” precede tot o formă de homofobie, însă neasumată și mascată sub scuza libertății de exprimare și a democrației.

Ceea ce nu înțelege foarte multă lume este că libertatea de exprimare nu înseamnă libertate absolută. Într-adevăr, oricine își poate exprima opinia liber, însă atunci când suntem umiliți ca oameni, nouă ne revine dreptul la cuvânt pentru că vrem să ne argumentăm perspectiva proprie, nu să lăsăm pe alții să ne definească. Ceea ce îmi doresc din suflet să înțeleagă lumea este că noi în societate nu suntem priviți ca formând și având o cultură atunci când ieșim la marș (sau în general), ci suntem reduși doar la sexualitatea noastră. Cineva îmi spunea că înțelege asemănarea între suferința comunității LGBTQ și persecutarea evreilor, însă a continuat să argumenteze că subiectul are conținut diferit, ține de sexualitate, care e privată și trebuie ținut în dormitor. Suntem acuzați în mod constant de exhibiționism pentru că vrem drepturi egale și ieșim (și) în stradă pentru asta.

Spre exemplu, persoanele de culoare ies la marș, femeile abuzate ies la marș, persoanele de etnie romă ies la marș. Acolo există exhibiționism? Nu, pentru că și în aceste cazuri, lumea iese în strada pentru că li se aplică un tratament mai prejos decât majorității – asta e ce au în comun. Știți cine mai iese în stradă? Oamenii anti-avort cu imagini tulburătoare pentru a-și exprima opinia. Pentru mine, mai degrabă asta poate fi numit exhibiționism. Ne dăm în spectacol pentru că fluturăm steaguri colorate și ne dăm cu puțin sclipici? Atunci carnavalul de la Rio poate fi considerat de-a dreptul obscen în viziunea unora.

La marșurile LGBTQ, oamenii nu ies în stradă ca să-și expună viața din dormitor; asta aleg să creadă unii oameni, tocmai pentru că întâmplarea face ca aspectul sexualității noastre să fie cel din cauza căruia suntem tratați în mod ostil sau diferit în societate. Din nou, oamenii ies în stradă pentru drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni. Nimeni nu cere drepturi preferențiale, după cum argumentează unii. De exemplu, eu dacă merg cu partenerul meu la starea civilă în România, nu îmi pot securiza relația cum o poate face un cuplu heterosexual. Nu îi pot fi alături ca reprezentant medical legal în caz de un accident grav, cu posibilitatea de a nu fi în control în fața unei decizii de viață și de moarte asupra sănătății lui.

În cuvinte mai simple, ieșim în stradă să ne redobândim demnitatea ca oameni.

Sunteți una dintre organizațiile care beneficiază de asistență în organizare comunitară și advocacy prin proiectul Pași Civici către o comunitate puternică, implementat de CeRe în parteneriat cu CIVICA. Cum vă ajută acest proiect?

Prin Pași Civici am beneficiat de un sprijin foarte mare în demersul nostru de a obține dispoziții de la primărie pentru marșurile Pride. Mentora noastră, Diana Trenchea, ne-a oferit instrumentele (la pachet cu multă inspirație și curaj) pentru a duce munca noastră la următorul nivel. Nu mi-am imaginat că voi putea să navighez așa curând structurile instituțiilor de stat, chiar și cu eșecuri, însă mă bucur că am făcut și acest pas. De multe ori, cheia a fost răbdarea și perseverența – lecție extrem de valoroasă în sine.

Dacă ar fi să vorbim concret, ce înseamnă egalitate, echitate, drepturi pe care le cer cei din comunitatea LGBTQ+?

În prezent, principalele avansări spre drepturi egale pentru comunitatea LGBTQ ar fi protecția cuplurilor de același gen sub forma parteneriatului civil și simplificarea procesului de tranziție pentru persoanelor transgender.

Iași Pride 2022 / Photo Credit: Ilinca Popescu

Din punctul tău de vedere, ca activist în mijlocul acțiunii, de ce este nevoie pentru a crește implicarea și sprijinul din partea tuturor actorilor implicați pentru legalizarea căsătoriilor gay în România?

Cred că e nevoie de o mobilizare foarte mare, deopotrivă a oamenilor din comunitate și a celor care o susțin, pentru a acționa împreună. Sună puțin generalist, însă vocile în număr foarte mare din societatea civilă ar pune presiune pe cei care dețin puterea de decizie și ar arăta că există o susținere reală pentru nevoile și drepturile persoanelor LGBTQ în România, ceea ce ar putea duce la modificări legislative. Desigur, există și acțiunile în instanță prin care se încearcă câștigarea acestor drepturi, ceea ce Asociația Accept face deja. Există chiar și proiecte de lege pentru parteneriat civil. Aș puncta că puține organizații/instituții au inițiativa de a invita Rise OUT la activități sau proiecte pe care să le desfășoare împreună, și că toată susținerea de care se bucură comunitatea LGBTQ pare să se desfășoare sub motto-ul „cu discreție”.

Vorbim deseori de provocări, dar povestește-ne câteva realizări din cadrul Rise OUT, povești fericite la care asociația a contribuit.

Aș putea începe cu grupul de suport LGBTQ, printre primele proiecte pe care le-am inițiat și activ încă din 2018, ceea ce arată că era mare nevoie de acesta. Este coordonat de două psihoterapeute, Andreea Muraru și Nicoleta Dumitru, cunoscute și sub numele profesional Caramel Frames.

„Ce-i spun copilului meu…?” a fost numele campaniei noastre împotriva referendumului Coaliției pentru Familie din 2018, sub forma unor postere. Ne-am aliniat mesajului general de boicot, iar campania a avut un ecou foarte mare în Iași și în țară.

Că tot ai menționat raftul LGBTQ, la Cărturești Iași există unul permanent, după câțiva ani în care era prezent doar în luna Pride, inițiativă la care Rise OUT a contribuit alături de angajații din librărie. Reprezentarea și vizibilitatea LGBTQ sunt extrem de importante în cultură.

În 2019, am participat cu mesaje incluzive la marșul „Împreună pentru siguranța femeilor!”, un marș care atrage atenția asupra violenței împotriva femeilor, ce a avut loc și la Iași. Este esențial să ne arătăm susținerea și față de alte categorii de persoane vulnerabile, iar intersecționalitatea face parte din viziunea noastră ca asociație ce susține drepturile omului.

La începutul pandemiei ne-am mobilizat pentru a oferi sprijin persoanelor LGBTQ vulnerabile în această perioadă. Am ajutat prin donații cu alimente și produse esențiale oameni din comunitate care rămăseseră fără job sau care se aflau în situații financiare precare. Am sprijinit inclusiv două persoane trans care erau în pericol de a fi evacuate din locuință.

În 2020, începeam lucrul la proiectul „Organising for Change”, finanțat de Elton John AIDS Foundation. Proiectul și-a propus să reînnoiască angajamentul față de combaterea HIV/SIDA prin advocacy, mobilizare și pregătire comunitară, sprijin pentru tratamentul și bunăstarea bărbaților care fac sex cu bărbați, persoanelor trans, lucrătorilor sexuali și persoanelor care trăiesc cu HIV. Pe plan local, am oferit servicii de consiliere psihosocială și juridică gratuită persoanelor din Iași și zona Moldovei, timp de doi ani, cu ajutorul celor două psihoterapeute de la În Dialog, adică Raluca Bejenariu și Teodora Popescu. Am realizat inclusiv o bază de date cu medici și specialiști LGBTQ-friendly, la care persoanele din comunitate ar putea apela cu încredere.

La momentul izbucnirii războiului din Ucraina, ne-am mobilizat cât de bine am putut să oferim sprijin refugiaților LGBTQ care se aflau în tranzit prin Iași. I-am ajutat cu ghidare, acompaniere, transport, mâncare, cazare, cartele SIM etc. Au fost câteva săptămâni intense în care ne-am coordonat și cu alte asociații LGBTQ din țară și din Chișinău.

Nu în ultimul rând, menționez evenimentele sociale și petrecerile queer care, pentru comunitatea LGBTQ, înseamnă o gură de aer vitală. De exemplu, ringul de dans e locul unde simțim și ne exprimăm bucuria de a fi noi înșine, un sentiment la care rar avem acces în viața de zi cu zi.

Ce înseamnă pentru tine a fi aliat al cauzei LGBTQ+ și cum vă poate sprijini acesta în lupta pentru drepturi egale?

A fi un aliat bun înseamnă să spui clar și răspicat că ești alături de comunitate și acțiunile sale, oricând este nevoie de susținere, și să o pui în practică. Contăm pe sprijinul aliaților și din perspectiva în care majoritatea persoanelor heterosexuale trăiesc deja cu un anumit nivel de privilegiu în societate, iar acest aspect îi pune într-o poziție în care se pot responsabiliza, și nu doar față de comunitatea LGBTQ.

De exemplu, sunt persoane care riscă foarte multe atunci când vin la marșul Pride, cum ar fi persoane aflate la o intersecție de identități marginalizate, iar aici putem menționa oamenii de etnie romă LGBTQ; ca o moară stricată poate, eu mereu insist pe acest aspect, mai greu de înțeles din câte am observat, și invit oamenii din societatea civilă să participe la marșul Pride, deoarece acolo vor vedea cu ochii lor o altă realitate: realitatea noastră ca persoane LGBTQ în România – mai specific, în Iași.

Ce alte inițiative ale societății civile care vin în sprijinul comunității LGBTQ+ pot fi menționate și către care oamenii se pot îndrepta?

Sprijinul asumat și vizibil al societății civile este extrem de valoros, deoarece contribuie inclusiv la credibilitatea activităților noastre. Spre exemplu, evenimente pe care le organizăm alături de un institut cultural, un alt ONG sau chiar un local, ne include în viața culturală a orașului și astfel contribuim împreună la normalizarea prezenței persoanelor LGBTQ în societate.

Mereu am căutat să construim punți de comunicare și sprijin între comunitatea LGBTQ și celelalte comunități locale, însă sunt de părere că mai este mult de lucru până se va crea un liant mai stabil cu anumiți actori din societatea civilă sau din domeniul cultural din Iași.

Acest interviu este realizat Alexandra Gherguț-Babii, Coordonator Comunicare & Fundraising al Asociației CIVICA

***

Proiectul “Pasi Civici către o comunitate puternica” este derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în parteneriat cu Asociația CIVICA și beneficiază de o finanțare în valoare de 174.437 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.